Societatea Comercială Mineral Quantum SRL a luat fiinţă în anul 1997, a început activitatea de producţie în luna decembrie a anului 1998, fiind o societate exclusiv privată şi având ca obiect de activitate exploatarea resurselor şi îmbutelierea apei minerale natural. Îmbutelierea se realizează în butelii PET sub marca SPRING HARGHITA (marca înregistrată).
Sediul firmei se află în comuna Sâncrăieni, judeţul Harghita.
Prin procesarea apei minerale provenită de la surse în condiţii tehnologice moderne şi igienă, se obţin două sortimente de apă minerală îmbuteliată: cu conţinut redus de dioxid de carbon (cunoscută şi apă plată) şi carbogazificată.
De la înfiinţarea societăţii, preocupările principale au fost dezvoltarea şi îmbunătăţirea condiţiilor tehnologice, a pregătirii personalului, lărgirea gamei de produse, calitatea acestora precum şi piaţa de desfacere.
Scopul principal al organizaţiei este de a câştiga recunoaşterea pe piaţa internă şi externă, prin promovarea produselor sale.
În centrul atenţiei managementului se află clienţii, ale căror cerinţe se străduiesc să le satisfacă în totalitate. În acelaşi timp organizaţia doreşte ca produsele şi serviciile furnizorilor să corespundă cerinţelor pe care le impune standardul de calitate. În acest sens a fost implementat încă din anul 2000 un sistem de management al calităţii conform standardului SR EN ISO 9002, care a fost înlocuit în anul 2003 cu standardul SR EN ISO 9001 / 2001, iar din anul 2009 SR EN ISO 9001/2008, împreună cu sistemul de siguranţa alimentului HACCP, standarde care implementează în organizaţie sistemul de management al calităţii conform cerintelor europene. Aceste sisteme de calitate au fost certificate, recertificate şi auditate anual de către compania de certificare DEKRA-Austria.
Pentru urmărirea permanentă a calităţii produselor, societatea a acceptat propunerea Ministerului Sănătăţii Publice de a face parte din Programul de Monitorizare Naţională care constă în:
- inspectarea periodică a personalului, a produsului şi a procesului de fabricaţie;
- efectuarea de analize şi colectarea de probe de pe piaţă.
La finele anului 2005 pentru managementul de top a devenit tot mai evidentă nevoia creşterii capacităţii de producţie, în contextul în care pe piaţă există o creştere a cererii pentru apa SPRING. Pentru că o utilizare intensivă a resurselor productive nu mai era posibilă se cerea o soluţie extensivă: achiziţionarea de noi capacitaţi de producţie şi de noi resurse.
În anul 2007 au fost puse în funcţiune noi capacităţi de producţie. Au fost achiziţionate noi tehnologii de ultimă generaţie care pot să asigure un volum suficient de produs finit, calitativ conform.
Sistemul de management al calităţii şi de siguranţa alimentului implementat în organizaţie se referă la exploatarea şi îmbutelierea apei minerale, la amplasamentul fabricii de apă minerală.
Cerinţa fundamentală pentru fiecare angajat al organizaţiei este să dispună de pregătirea, cunoştinţele profesionale şi experienţa necesară funcţiei ocupate, să cunoască, în concordanţă cu politica referitoare la calitate obiectivele stabilite, cerinţele concrete şi reglementările care se referă la activităţile în care este implicat, precum şi prevederile privind protecţia muncii şi PSI.
În prezent numărul total de angajaţi se ridică la 96 persoane, din care direct productivi 54.
Personalul este structurat în două categorii distincte:
Personal strict specializat:
- structura administrativă
- structura de producţie
- structura comercială
Personal cu calificare la locul de muncă
După cum se vede se identifică trei depertamente importante:
- Departamentul tehnic
- Departamentul comercial
- Departamentul financiar-contabil
Firma dispune de trei linii de îmbuteliere, în butelii PET, complet automatizate având o capacitate de producţie totală de peste 1 mil. L / 24 H.
Produsul realizat este apa minerală naturală "SPRING HARGHITA" îmbuteliată în butelii PET într-o gamă tipodimensională variată - 0.5, 1.5, 2, 2.5 şi 5 litri - în varianta carbogazificată şi decarbogazificată parţial. Cea mai mare pondere în totalul vânzărilor având apa minerală "SPRING HARGHITA" în butelii de 2.5 litri. (Vezi pagina Produse)
Începând cu anul 2001 SC Mineral Quantum SRL a dus o politică de extindere masivă a acoperirii cu distribuitori pe teritoriul ţării, trecând de la desfacerea pe zone restrânse la o distribuţie naţională.
Concurenţa cu firmele de profil este benefică, constituind un factor stimulativ. Susţin afirmaţia prin rezultatele obţinute de SC Mineral Quantum SRL în anii precedenţi:
- situarea pe locul III, în topul judeţean al firmelor – 1999
- situarea pe locul I, în topul judeţean al firmelor – 2000
- situarea pe locul VIII, în topul primelor 1080 de firme din România – 2000 (singura firmă din domeniu care a intrat în acest clasament)
- situarea pe locul I, în topul judeţean al firmelor – 2001
- situarea pe locul I, în topul judeţean al firmelor – 2005, 2006, 2007, 2008, 2009
Conţinutul perfect echilibrat de minerale, puritatea şi calitatea apei minerale natural carbogazoasă SPRING HARGHITA a adus, în cei 10 ani de la înfiinţare, companiei MINERAL QUANTUM numeroase premii din care enumerăm:
- în anul 2005, UEAPME a acordat Diploma de excelenţă pentru performanţe corespunzătoare standardelor Uniunii Europene.
- în anul 2006, MINERAL QUANTUM a fost nominalizată pentru medalia de aur la EUROPEAN QUALITY AWARD 2006, decernat de EUROPE BUSINESS ASSEMBLY (EBA) OXFORD - ANGLIA, acordată companiilor producătoare din Europe pentru cele mai bune rezultate în implementarea şi respectarea normelor de management al calităţii produsului.
- în mai 2007, TRADE LEADER'S CLUB (peste 7000 de membri din 120 de ţări) acordă companiei MINERAL QUANTUM la MADRID - SPANIA, trofeul decernat la a 26-a ediţie a Premiilor Internaţionale pentru Calitate în Domeniul Alimentar şi al Băuturilor.
Publicaţiile specializate din Romania alocă companiei MINERAL QUANTUM locul 3 în topul exploatatorilor de apă minerală naturală în 2006, iar produsul SPRING HARGHITA - apă minerală natrurală carbogazificată - se află în primele 5 ape minerale naturale consumate în România. Rezultatele de excepţie obţinute în decursul anilor au propulsat compania MINERAL QUANTUM în fiecare an din perioada 1999-2005 pe locul I în topul firmelor din industria băuturilor.